Proteste contra războiului din Ucraina. Peste 850 de oameni au fost reținuţi, duminică, în Rusia
Peste 850 de oameni au fost reținuţi, duminică, în 37 de orașe din Rusia, în timpul protestelor contra războiului din Ucraina. Anunţul a fost făcut de ONG-ul specializat în monitorizarea protestelor, - OVD-Info. Majoritatea manifestanţilor au fost arestaţi la Moscova - peste 400 de persoane, la Sankt Petersburg - aproape 200. Ca şi la protestele anterioare, forțele de securitate au acționat foarte dur. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional.
Persoanele reţinute sunt acuzate de încălcarea regulilor de participare la manifestaţii, a ordinii publice, acțiuni ce vizează "discreditarea folosirii Forțelor Armate" și pentru încălcarea restricțiilor epidemiologice.
Cei reţinuţi riscă să fie amendaţi sau să facă o lună de închisoare.
Conform portalului pentru drepturile omului OVD-Info, aproape 15.000 de persoane au fost reținute în Rusia din ziua de 24 februarie şi până în prezent.
Şi în alte ţări din lume, duminică, au avut loc manifestaţii împotriva războiului. La Berlin și Frankfurt, în Germania, mii de oameni au participat la mitinguri, iar la Bruxelles protestatarii au cerut NATO să închidă cerul deasupra Ucrainei.
Sute de oameni au protestat împotiva invaziei ruse în Ucraina și în capitala Taiwanului, Taipei.
Totodată, în capitala Serbiei, Belgrad, a avut loc un miting în sprijinul Rusiei. Câteva sute de oameni s-au adunat în cea mai mare parcare și au organizat o cursă auto.
âPe numeroase mașini, pe care era desenat semnul Z, fluturau steagurile Serbiei și Rusiei. Seara, manifestanţii s-au adunat în centrul Belgradului şi au scandat: "Sârbii și rușii sunt frați pentru totdeauna!" Această acţiune a fost a doua demonstrație pro-rusă din Serbia de la începutul invaziei trupelor ruse în Ucraina.