Proteste de amploare în Rusia: Peste 100 de persoane, care au manifestat în susţinerea lui Navalnîi, arestate
Peste 110 oameni au fost reţinuţi în Rusia, în timpul unor proteste ale susţinătorilor opozantului rus Alexei Navalnîi, condamnat la cinci ani de închisoare. În centrul Moscovei, oamenii au încercat de câteva ori să blocheze circulaţia rutieră, dar au fost împiedicaţi de poliţişti.
Şi o activistă a mişcării Femen şi-a manifestat susţinerea pentru Navalnîi. Tânără a protestat cu sânii goi în capitala Ucrainei.
Între timp, Statele Unite au declarat că sunt dezamăgite de decizia autorităţilor ruse de a-l condamna pe opozantul rus la închisoare.
"Statele Unite sunt profund dezamăgite şi îngrijorate de condamnarea lui Alexei Navalnîi şi a lui Piotr Ofiţerov. Acuzaţiile de deturnare de fonduri care le-au fost aduse sunt politice. Le cerem autorităţilor ruse să permită un apel imparţial şi corect al verdictului", a menţionat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Alexei Navalnîi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri. În afară de privarea de libertate, bloggerul a primit o amendă de 500 de mii de ruble, echivalentul a 13 mii de euro.
Procuratura a contestat arestarea lui Navalnîi şi a lui Ofiţerov, menţionând că, până la intrarea în vigoare a sentinţei, cei doi se pot afla în arest la domiciliu. Avocaţii opozantului au anunţat că vor ataca sentinţa la tribunalul din Kirov.
- Alexei Navalnîi, găsit vinovat. Opozantul rus va face cinci ani de puşcărie pentru deturnare de fonduri
- "Condamnarea lui Navalnîi poate fi doar un început. Dacă oamenii nu se vor mobiliza, vor fi condamnaţi toţi"
- Zeci de susţinători ai opozantului rus Alexei Navalnîi au protestat în faţa Tribunalului din Kirov