Proteste în America Latină: Mii de studenţi sunt nemulţumiţi de reformele din învăţământ
Mii de studenţi au protestat în capitala Columbiei, Bogota, faţă de noile reforme ale sistemului educaţional. Şi în Rio de Janeiro, oamenii au ieşit pe străzi, nemulţumiţi de proiectul de lege care presupune reducerea cotei veniturilor din petrol.
Mii de studenţi din 30 de universităţi publice din Columbia s-au adunat în Piaţa Bolivar din Bogota, ca să ceară Guvernului să pună capăt reformelor sistemului educaţional. Tinerii se tem că noile măsuri îi vor priva de dreptul la un învăţământ gratuit. Autorităţile susţin că reformele au drept scop extinderea sistemului universitar şi în niciun caz privatizarea acestui domeniu, cum insinuează protestatarii.
Aproape 150.000 de oameni au ieşit pe străzile din oraşul brazilian Rio de Janeiro. Aceştia au organizat un marş de protest faţă de proiectul de lege care presupune reducerea cotei veniturilor din industria petrolieră a statului brazilian.
Potrivit documentului, guvernul federal şi statele producătoare vor trebui să accepte o cotă mai mică din vânzările de ţiţei, pentru a permite o distribuţie mai largă a veniturilor din petrol pentru statele non-producătoare.