Proteste în Liban: Mai multe persoane au ajuns la spital, după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene (VIDEO)
Forțele libaneze de securitate au fost nevoite să utilizeze gaze lacrimogene în noaptea de marți spre miercuri pentru a dispersa manifestanții care protestau în apropierea Băncii Centrale a Libanului, informează Reuters, potrivit Mediafax
Prostestatarii au răspuns aruncând cu pietre și articole pirotehnice către forțele de ordine. De asemenea, potrivit martorilor, polițiștii au tras focuri de avertisment în timpul protestului de la Beirut.
Protestul de marți face parte dintr-o serie mai amplă de mitinguri împotriva actualei clase politice din Liban, în condițiile în care țara se confruntă cu cea mai gravă criză economică de la încheierea războiului civil din perioada 1975-1990.
Cetățenii sunt nemulțumiți de faptul că, după ce premierul Saad al-Hariri și-a anunțat demisia în octombrie, clasa politică nu a reușit să ajungă la un acord privind formarea unui nou guvern și nici să prezinte un plan privind redresarea economiei țării. În aceste condiții, moneda națională s-a devalorizat puternic, ceea ce a dus la o creștere accentuată a prețurilor. Drept urmare, autoritățile au decis să impună o serie de restricții, cum ar fi limitarea retragerilor de valută din conturile bancare sau limitarea transferurilor de bani.
Autoritățile libaneze au informat că mai multe persoane au ajuns la spital în urma protestelor din noaptea de marți spre miercuri, însă nu a prezentat un număr exact al acestora.