Proteste în lumea arabă. Forţele de securitate siriene au împuşcat mortal cel puţin patru persoane
La aproape jumătate de an de la izbucnirea revoltelor, lumea arabă încă "fierbe". Cel puţin patru oameni au murit în Siria în urma protestelor, în timp ce în Egipt mii de oameni au ieşit în stradă că să ceară noi reforme.
Vineri, mii de oameni au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Siria şi i-au cerut preşedintelui sirian Bashar al-Assad să renunţe la putere. În Capitala ţării, Damask, forţele de securitate au împuşcat mortal patru persoane. De la începutul manifestaţiilor din 15 martie, aproape 1.300 de oameni au fost ucişti de soldaţi în timpul protestelor.
Şi egiptieni au luat cu asalt piaţa Tahrir din Cairo, pentru a cere sancţiunii împotriva conducătorilor fostului regim. Manifestanţii au ieşit pe străzi cu pancarte, pe care puteau fi citite mesaje cum ar fi "Revoluţia poporului egiptean continuă".
Protestatarii au cerut demisia oficialilor din timpul preşedinţiei lui Hosni Mubarak, care, în continuare, deţin funcţii importante în guvern. Proteste similare au fost organizate şi în oraşele Alexandria şi Suez.