Proteste la Tel Aviv. Evreii ultra-ortodocşi nu acceptă stagiul militar obligatoriu
Intervenţie în forţă a poliţiei israeliene pentru a dispersa câteva zeci de evrei ultra-ortodocşi care protestau în Tel Aviv. Câţiva manifestanţi au fost arestaţi.
Protestatarii nu sunt de acord cu anularea legii care îi scutea pe evreii ultra-ortodocşi de stagiul militar.
Decizia a fost luată de Curtea Supremă din Israel, care a constatat că actul normativ este neconstituţional şi discriminatoriu.
Drept urmare, cei care au refuzat înrolarea în armată au fost reţinuţi, iar protestatarii vor ca aceştia să fie eliberaţi.
Efectuarea stagiului militar este obligatorie în Israel, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, de la vârsta de 18 ani.
Până acum, doar evreii ultra-ortodocşi erau scutiţi. Majoritatea israelienilor sunt de părere că legea nu era echitabilă.
- PSRM va organiza duminică mitinguri și marșuri în sprijinul inițiativelor președintelui Igor Dodon
- Gheorghe Cojocaru: Protestele opoziției extraparlamentare de dreapta au intrat, se pare, pe o pantă a declinului
- Mitinguri în Ucraina. Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor măsuri pentru combaterea corupției