Coronavirusul nu este un impediment pentru prostestatarii din cadrul mișcării "Vestele galbene", care au luat cu asalt Parisul. Manifestanții au ieșit în stradă, chiar dacă autoritățile au interzis orice eveniment cu mai mult de o sută de participanți. Protestatarii au incendiat automobile și s-au încăierat cu polițiștii. Pentru a dispera mulțimea, oamenii legii au folosit gaze lacrimogene.
17 protestatari au fost reținuți în urma izbucnirii violențelor. Este pentru al 70-lea weekend consecutiv în care "Vestele galbene" ies în stradă. Ei cer Guvernului să renunțe la reforma pensiilor.
Până acum, în Franța au fost înregistrate aproape 4500 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Peste 90 dintre cei infectați au murit în urma complicațiilor.