Proteste violente în Hong Kong. 66 de oameni au ajuns la spital cu diverse traumatisme
Protestele de ieri din Hong Kong s-au încheiat cu numeroase victime. 66 de oameni au ajuns la spital cu diverse traumatisme.
Una dintre persoanele aflate în stare critică este tânărul împuşcat de un poliţist. În susţinerea lui, sute de studenţi au ieşit astăzi în stradă.
Manifestanţii cer pedepsirea poliţistului care a tras.
"Oamenii din Hong Kong sunt revoltaţi de faptul că un poliţist a împuşcat ieri în piept un student. Glonțul putea fi fatal. Suntem aici pentru a ne exprima revolta faţă de acţiunile Guvernului."
În timpul ciocnirilor de ieri, demonstranţii au aruncat cocteiluri molotov iar poliţiştii au ripostat cu focuri de armă. Protestele din Hong Kong au izbucnit la începutul verii. Oamenii au ieşit în stradă pentru a denunţa un proiect de lege controversat, menit să modifice legislaţia în privinţa extrădării.
Schimbările aduse ar fi permis extrădarea celor daţi în urmărire în alte teritorii chineze, cum ar fi Macao sau Taiwan, şi în China continentală, care nu figurau în actuala legislaţie. Oamenii se tem, însă, că în acest mod, autorităţile de la Beijing îi vor vâna pe oponenții politici.
- Statul chinez și-a dublat, în mod tacit, volumul de trupe militare localizate în Hong Kong
- LINIA FIERBINTE la care cetăţenii pot telefona pentru a primi informații privind ACCIDENTUL DE GROAZĂ din Capitală
- FILMUL ACCIDENTULUI din Capitală. Cum a ajuns maşina în troleibuz, ce spun martorii şi rudele victimelor
- Hong Kong: Poliţia a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii