Proteste violente la Tbilisi. Oamenii, înfuriaţi pe Saakaşvili VIDEO
Capitala Georgiei a fost cuprinsă de proteste. Oamenii au manifestat împotriva preşedintelui ţării, care urma să adreseze un mesaj tradiţional cetăţenilor. Iniţial, discursul urma să fie ţinut în Parlament, însă deputaţii au refuzat să îl asculte. Ulterior, liderul de la Tbilisi a decis să meargă la Biblioteca Naţională pentru a prezenta raportul privind situaţia în ţară. Aici, însă, nu i-a fost permis accesul de către demonstranţii înfuriaţi.
Sute de protestatari s-au adunat în faţa Bibliotecii Naţionale din Tbilisi, unde Mihail Saakaşvili urma să se adreseze poporului. Manifestanţii au blocat intrarea în clădire şi nu i-au permis preşedintelui georgian să intre.
Oamenii s-au înarmat cu mături, care au devenit un simbol al agresiunii în închisorile din Georgia şi au organizat un aşa-numit "drum al ruşinii" . Doar din a treia încercare, preşedintele statului a reuşit să îşi rostească discursul, care a fost transmis de televiziunea de stat, de data aceasta de la reşedinţa prezidenţială.
Reacţiile internaţionale în urma incidentului din Georgia nu au întârziat să apară. Ambasadorul Statelor Unite la Tbilisi a făcut apel la soluţionarea paşnică a problemelor apărute.
Mandatul lui Mihail Saakaşvili s-a încheiat pe 20 ianuarie, însă în urma unor modificări operate în Constituţie, el va rămâne la cârma ţării până în luna octombie, când vor fi organizate alegeri prezidenţiale.