Protestul anunţat de şoferii de microbuze nu a avut loc. "Informaţia referitoare la grevă nu este veridică"
Şoferii de microbuze nu au ieşit astăzi la grevă, deşi despre acest lucru s-a vehiculat ieri în presă. În această dimineaţă s-a constatat că toate microbuzele au ieşit pe rută. Responsabilii de la Primărie au precizat că "şoferii lucrează ca de obicei".
"S-a vorbit cu persoanele care doreau să facă grevă. Dreptul la proteste nu se interzice, dar este un angajament semnat în 2010 referitor la limita de viteză, numărul de locuri disponibile şi oprirea la staţii. Nimic nu s-a respectat. În prezent nu există greve. Posibil ca patru sau cinci microbuze să nu fi ieşit pe rută. În rest, se lucrează în mod normal, ca de obicei", a precizat şeful Direcţiei transport public a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a precizat că administratorii de rute ar fi trebuit iniţial să transmită o solicitare privind majorarea tarifului pentru a fi examinată în cadrul Direcţiilor Primăriei şi în Consiliu.
"Au fost anunţaţi că odată cu reînnoirea parcului de autobuze evident vor scădea numarul de microbuze. Lucrul acesta se întâmplă acum, ei trebuie să aibă în vedere acest lucru. Situaţia este cunoscută de ani de zile, asta este tendinţa. Ei nu au transmis solicitări care ar fi trebuit să fie examinate, să treacă anumite etape. Dacă nu se discută la Primărie, nu se poate vorbi nici despre greve", a declarat Dorin Chirtoacă.
Potrivit responsabililor de la Primărie, pentru astăzi au fost pregătite suplimentar 20 de troleibuze şi 14 autobuze, dacă şoferii de microbuze ar fi ieşit la grevă.
"În zilele de odihnă să protesteze şi nu în zilele de lucru. Dacă îşi urmăresc interesele lovind în cetăţeni nu este bine. S-a văzut că oamenii sunt gata să stea în staţii câte jumătate de oră, să meargă înghesuiţi în troleibuze, dar să nu cedeze. Ei trebuie să ţină cont de acest lucru. Parcul de autobuze şi troleibuze sa fie mai pregătit dacă se va repeta situaţia din 2012", a mai adăugat Chirtoacă.
Totodată, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, Ion Mămăligă, a declarat pentru Publika.md că informaţia prind organizarea unei greve nu este veridică.
"Informaţia referitoare la grevă nu este veridică. Nu am emis nicio informaţie în acest sens. Am depus o solicitare la Consiliul Municipal privind majorarea tarifului şi aşteptăm răspuns", a spus Ion Mămăligă.
Iar, purtătorul de cuvât al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, declară că demersul urmează să fie examinat. "Este o procedură mai complexă. Adresarea este la Primărie. Vom anunţa când vor fi gata examinările", a spus Vadim Brânzaniuc.
Potrivit informaţiilor, în acest an 200 de microbuze nu au trecut revizia tehnică, iar la general numărul unităţilor de transport s-a micşorat cu 10 la sută.
Publika.md aminteşte că cu două săptămâni în urmă la Primărie s-a anunţat că şoferii de microbuze ameninţă cu grevă generală.