Protestul împotriva măsurilor anti-COVID de la Berlin s-a soldat cu 300 de reţineri
Protestul împotriva măsurilor anti-COVID de la Berlin s-a soldat cu 300 de reţineri. Unii dintre cei aproape 38 de mii de manifestanţi care au ieşit în stradă în centrul capitalei germane au aruncat cu pietre şi cu sticle, în timp ce alţii au urcat pe scările Parlamentului şi au forţat uşa de la intrarea în clădire.
Zecile de mii de germani au manifestat împotriva purtării măştilor şi a altor restricţii impuse pentru a opri răspândirea noului virus. La manifestaţii au fost prezenţi şi activişti care sunt împotriva vaccinării şi a unor teorii conspiraţioniste. Unii au cerut demisia cancelarului Angela Merkel.
Au fluturat steaguri ale Germaniei şi chiar ale Rusiei, simboluri neo-naziste şi sloganuri naţionaliste. Oameni de toate vârstele au fost observaţi prin coloana de manifestanţi, inclusiv familii cu copii. O acţiune similară a avut loc la începutul lunii august.
Atunci s-au adunat 20 de mii de oameni, iar politia întrerupt protestul, pentru că manifestanţii nu au respectat distanţa socială. Şi acum, forţele de ordine au intervenit în forţă.