Prototipul avionului spaţial european IXV a fost lansat cu succes
Prototipul avionului spaţial european IXV a fost lansat cu succes din Guyana franceză într-o misiune ce are obiectivul de a testa reintrarea controlată a vehiculului în atmosferă, deoarece această tehnologie lipseşte deocamdată Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), relatează descopera.ro, citând lefigaro.fr.
Misiunea acestui vehicul spaţial experimental va fi una scurtă şi va dura doar 100 de minute. Avionul spaţial IXV se va separa la 18 minute după lansare, la o altitudine de circa 340 de kilometri.
El va urca până la altitudinea de 420 de kilometri, iar apoi îşi va începe coborârea spre Terra.
Misiunea a început cu o întârziere de 40 de minute, din cauza unei probleme tehnice minore care s-a produs la sol. Avionul spaţial, care nu are aripi şi nici echipaj uman la bord, urmează să amerizeze în Oceanul Pacific, de unde va fi recuperat de echipajul de pe un vapor.
La altitudinea de 120 de kilometri, IXV va reintra în atmosferă cu o viteză de 7,5 kilometri pe secundă. Frecarea cu aerul va încetini viteza de coborâre.
Fuzelajul său aerodinamic îl va menţine în aer, îi va permite să plutească pentru o scurtă perioadă, înainte ca o paraşută multistratificată să se deschidă.
IXV va plonja la punct fix în Oceanul Pacific, departe de orice zonă locuită. Baloane uriaşe îl vot menţine la suprafaţa apei, iar un vapor va veni să îl recupereze.
"Revenirea de pe orbită este una dintre disciplinele cele mai dificile din domeniul spaţial", a afirmat Giorgio Tumino, coordonatorul programului IXV din cadrul ESA.
Dacă unghiul de reintrare în atmosferă este prea mare, vehiculul riscă să ia foc şi să ardă. Dacă unghiul este prea mic, IXV riscă să nu ajungă la punctul fix desemnat pentru revenirea sa pe Terra.