Provocările de la Chișinău, discutate în Parlamentul European. Siegfried Mureșan cere sancțiuni pentru oligarhi pro-ruși
Parlamentul European abordează situaţia din Republica Moldova în urma recentelor proteste și provocările pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le gestioneze în această perioadă. Dezbaterea privind provocările întâmpinate de Republica Moldova va fi urmată de o declaraţie a şefului politicii externe a UE, Josep Borrell. Conferința a fost planificată între orele 22:00 și 23:30, ora Moldovei.
Referindu-se la discuțiile din plenul Legislativului UE despre Moldova, eurodeputatul român Siegfried Mureșan a menționat într-o postare pe o rețea de socializare că astăzi este un foarte bun prilej pentru Parlamentul European să-și arate toată susținerea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Totodată, europarlamentarul român Siegfried Mureşan a transmis că Republica Moldova este la fel de importantă pentru siguranţa României şi a Uniunii Europene cum este şi Ucraina.
"Cu un guvern servil şi antieuropean la Chişinău, Rusia ar fi fost mai periculoasă acum pentru noi toţi, folosindu-se de Moldova", a declarat Mureşan.
În opinia sa, Rusia şi oligarhii din Republica Moldova vor o ţară săracă şi controlabilă, în care justiţia nu funcţionează, de aceea fac tot posibilul să o destabilizeze.
Europarlamentarul român susţine implementarea mecanismului prin care UE să poată sancţiona oligarhii din Republica Moldova care lucrează la destabilizarea ţării, aşa cum a sancţionat şi oligarhii din Federaţia Rusă responsabili de războiul din Ucraina.
Siegfried Mureşan a adăugat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este cel mai sigur mod prin care poate fi garantată stabilitatea şi siguranţa republicii pe termen lung şi face apel la deschiderea negocierilor de aderare înainte de finalul acestui an.
"Cu cât oamenii din Moldova simt mai repede cât mai multe dintre beneficiile integrării europene, înainte de aderarea propriu-zisă la UE, cu atât îi va fi mai greu Rusiei să manipuleze, să dezinformeze și să destabilizeze. Trebuie, de asemenea, să continuăm să acordăm sprijin financiar Republicii Moldova pentru a putea să-și stabilizeze economia și să ia măsuri de ajutor pentru oameni. De aceea, vrem să adoptăm cât mai repede în Parlamentul European noua asistență macro-financiară de 145 de milioane de euro", a transmis Siegfried Mureşan.
Europarlamentarul român mai spune că Uniunea Europeană trebuie ajute Republica Moldova să-şi reducă dependenţa de gazul din Federaţia Rusă şi să acorde sprijin autorităţilor de la Chişinău în lupta cu propaganda şi dezinformarea rusă. O rezoluţie privind situaţia din Republica Moldova ar urma să fie supusă la vot în Parlamentul European, într-o sesiune plenară viitoare.