Proxeneţi cu cetăţenie UE: Racolau fete din Moldova şi le forţau să se prostitueze în Europa VIDEO
Doi cetăţeni străini sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi racolat fete din Republica Moldova pentru a le trafica în una din ţările UE, în scopul exploatării sexuale. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă să petreacă după gratii următorii şapte ani.
La începutul lunii noiembrie curent, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al MAI au intrat în posesia unei informaţii operative despre activitatea infracţională a unei grupări criminale. Infractorii erau specializaţi în racolarea şi traficarea tinerelor moldovence în cluburile de noapte dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
În urma investigaţiilor, s-a stabilit că membrii filierei sunt doi cetăţeni ai UE, în vârstă de 31 şi, respectiv, 53 de ani. Unul dintre ei se afla în Moldova şi era responsabil de racolarea potenţialelor victime, perfectarea actelor necesare pentru acestea şi transportarea lor în ţara de destinaţie. Ajunse acolo, victimele erau întâmpinate de liderul grupării şi repartizate în baruri şi cluburi de noapte, unde erau forţate să practice prostituţia.
Oamenii legii au stopat un automobil, la ieşirea din Republica Moldova, la punctul de trecere Leuşeni. La volanul maşinii se afla liderul grupării, iar în calitate de pasageri erau un complice moldovean şi trei victime. Fetele, cu vârstele cuprinse între 18 şi 29 de ani, fac parte din familii social vulnerabile.
În prezent, suspecţii sunt cercetaţi în cadrul unei cauze penale, fiind acuzaţi de proxenetism. Săvârşirea unei astfel de infracţiuni prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 la 7 ani.