Proxeneţi prinşi la frontieră! Cum au ademenit câteva fete să se prostitueze la Bucureşti
Recrutau fete din familii social-vulnerabile din satele țării şi le duceau la Bucureşti pentru a se prostitua. Este vorba despre trei tineri din Chişinău cu vârstele cuprinse între 24 și 27 de ani.
Aceştia le spuneau victimelor că vor obţine bani buni din practicarea masajului erotic. Suspecții perfectau actele de identitate ale tinerelor, după care le transportau la Bucureşti. Ajunse la destinație, fetele erau impuse să practice prostituţia în diferite apartamente şi hoteluri.
Suspecţii au fost reţinuţi la postul vamal Leuşeni-Albiţa în timp ce încercau să ducă în ţara vecină două fete. Ele urmau să fie preluate de un cetăţean român.
În prezent, ei sunt cercetaţi penal pentru proxenetism şi au fost arestaţi pentru 30 de zile. Cei trei tineri riscă privațiune de libertate de până la 10 ani.
- Racolau femei şi minore şi le obligau să se prostitueze. Gruparea de proxeneţi riscă până la 20 de ani de puşcărie
- Poliţia a reţinut trei persoane suspectate de proxenetism şi trafic de minori
- O proxenetă, condamnată la închisoare. Femeia a traficat opt fete în Dubai pentru a practica prostituţia
- Surpriză pentru o femeie care încerca să traficheze două fete în Turcia. Cine s-au dovedit a fi tinerele (VIDEO)