Proxenetul Șalun a scăpat definitiv de închisoare cu cinci ani înainte de termen (VIDEO)
Alexandru Covali, alias „Șalun”, a scăpat definitiv de pedeapsă în dosarul în care a fost condamnat la 19 ani de închisoare pe cinci capete de acuzare, printre care trafic de copii, trafic de ființe umane și proxenetism. Printr-o decizie din 13 iulie curent, Colegiul Penal al Curții de Apel (CA) Bălți a menținut în vigoare încheierea judecătoriei Edineț, sediul Briceni, din 28 ianuarie 2020, prin care Alexandru Covali a fost eliberat cu 5 ani și 5 luni mai devreme, după ce a executat doar 13 ani și 7 luni din cei 19 ani dictați de instanțe. Decizia CA Bălți este irevocabilă.
Numele lui Alexandru Covali era unul foarte sonor în presa anilor 2006-2011, după ce acesta a fost reținut și, ulterior, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni. Procurorii cereau atunci 28 de ani de închisoare pentru Șalun, însă Curtea de Apel Chișinău, în mai 2008, i-a dat doar 21.
Potrivit zdg, Judecătorii Curții Supreme de Justiție au fost și mai blânzi, reducându-i pedeapsa la 19 ani de închisoare. A stat însă după gratii doar 13 ani și 7 luni, pentru că, la 28 ianuarie 2020, Alexandru Covali, alias „Șalun”, a fost eliberat condiționat înainte de termen. A beneficiat de o reducere a pedepsei cu mai bine de 5 ani pentru că ar fi fost deținut în condiții precare la Penitenciarul nr. 13, dar și pentru că ar fi avut un comportament exemplar în Penitenciarul nr. 2 Lipcani, unde a fost deținut în ultimii ani.
După ce a fost eliberat condiționat, Șalun a părăsit R. Moldova și nu s-a mai prezentat la ședințele de la CA Bălți, unde a fost examinat recursul Penitenciarului Nr. 2 Lipcani, respins prin decizia din 13 iulie și, astfel, scăpându-l definitiv de pedeapsă pe Alexandru Covali.
În aprilie, curent, ZdG a publicat istoricul condamnării și eliberării înainte de termen a mai multor membri ai grupării Șalun, inclusiv a liderului Alexandru Covali.
Tot atunci am publicat și mărturiile uneia dintre victimele grupării – o tânără care a fost răpită și exploatată sexual de la vârsta de 14 ani. „Eu am fost șocată când am aflat că a fost pus în libertate. Ce înseamnă condiții inumane? Dar noi am stat în condiții umane la el? I s-a părut lui că dacă stătea acolo închis cu mâncare și cu de toate, erau condiții inumane, da? Dar oamenii ăia care i-au permis să iasă afară nu s-au gândit că omul ăsta a distrus nu o viață, nu două, nu trei, nu cinci-zece, că prin el au trecut mii de femei, mii de fete?”, se întreba victima lui Șalun în discuția cu reporterii ZdG.