PSD ameninţă cu judecata: Ministerul Educaţiei a încălcat legea când a decis reeditarea manualelor de „Istoria Românilor”
Partidul Social Democrat vrea să atace în judecată Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. Motivul îl constituie decizia de a întroduce în curricula şcolară „Istoria Românilor” şi reeditarea manualelor de istorie a românilor. Social-democraţii consideră că nu a fost respectată legislaţia în vigoare.
„Dat fiind faptul că nici domnul Şleahtiţchi şi nici preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, nu au luat nici o atitudine referitor la problema în cauză, ne angajăm să depunem o cerere de chemare în judecată la Curtea de Apel. Vom depune toate anexele la această cerere, care adeveresc acţiunile ilegale ale ministrului Educaţiei, care crede că poate trăi pe contul istoriei altora”, a declarat membrul Consiliului Naţional al PSD, Tatiana Niţa.
PSD susţine că ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, a încălcat grav Constituţia, legea Învățământului, dar și alte acte normative care reglementează activitatea din domeniul educațional.
„Ministrul Educaţiei a uitat de prevederile Regulamentului cu privire la evaluarea şi selectarea manualelor pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Aceasta intră în responsabilitatea Ministerului de a organiza concursuri de selectare a ofertelor în vederea elaborării, editării şi achiziţionării manualelor în conformitate cu legislaţia în vigoare. Însă decizia de reeditare și întroducere a manualelor de „Istoria Românilor” a fost luată prompt”, crede Tatiana Niţa.
Amintim că urmează să fie reeditate manualele de Istoria românilor şi cele de Istoria universală elaborate în 2001. Începând cu anul 2006, acestea au fost scoase din programul de studii şi înlocuite cu cele de "Istoria integrată", fapt ce a stârnit mai multe nemulţumiri din partea profesorilor. Decizia a fost luată la primul Congres al învăţătorilor ce a avut loc în luna iunie. Manualele vor fi reeditate cu suportul Guvernului României.
Anterior, reprezentanții PSD au declarat că "moldovenii reprezintă o naţiune cu o istorie lungă, plină de onoare şi eroism a strămoşilor noştri, iar tinerii trebuie să învețe istoria noastră și nu cea a românilor".
- Şleahtiţchi: Manualele de Istoria românilor şi cea universală vor fi reeditate cu suportul Guvernului României
- Ministrul Educaţiei va fi audiat astăzi în legătură cu reforma educaţiei
- PSD împotriva Istoriei Românilor: Statul moldovenesc a fost constituit mai devreme, decât cel românesc
- Şcolile "luate la ochi" de Ministerul Educaţiei