PSD împotriva Istoriei Românilor: Statul moldovenesc a fost constituit mai devreme, decât cel românesc
Partidul Social Democrat este împotriva introducerii în curricula școlară a obiectului “Istoria Românilor” și optează pentru “Istoria Moldovei”.
Liderul PSD, Victor Șelin, susține că Departamentul Românilor de Pretutindeni de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe al României îşi propune să educe tânăra generaţie a Republicii Moldova în spiritul pro-român. "Această inițiativă este susţinută de forţele naţionaliste ce propovăduiesc ideea „România Mare”", susține Șelin.
Reprezentanții PSD se declară împotriva manualelor de „Istoria Românilor”. "Moldovenii reprezintă o naţiune cu o istorie lungă, plină de onoare şi eroism a strămoşilor noştri. Tinerii trebuie să învețe istoria noastră și nu cea a românilor. Cu atât mai mult că statul moldovenesc a fost constituit mai devreme, decât cel românesc", a explicat președintele PSD.
În acest sens, reprezentanții social-democrați s-au adresat către preşedintele interimar, Marian Lupu, cu cererea ca acesta să acționeze în scopul respectării drepturilor constituţionale ale cetăţenilor Republicii Moldova "cu privire la libera dezvoltare a personalităţii umane".
Mai mult, Victor Șelin, a declarat pentru PUBLIKA.MD că intenționează să se adreseze la Curtea de Apel cu cerința de a anula decizia Ministerului Educației, cu privire la introducerea în curricula șolară a „Istoriei Românilor”.
Politică
- Marian Lupu susţine ideea lui Vlad Filat privind depersonalizarea funcţiilor
- PSD: Moldova trebuie să renunțe la ideea aderării la Uniunea Europeană
- PSD ameninţă cu judecata: Ministerul Educaţiei a încălcat legea când a decis reeditarea manualelor de „Istoria Românilor”
- Partidul Social Democrat acuză Partidul Comuniştilor de partizanat