PSG, LA PRIMUL EŞEC ÎN LIGUE 1. Parizienii au pierdut meciul cu Olympique Lyon, scor 1-2
Paris Saint-Germain a suferit prima înfrângere a sezonului în Ligue 1. Echipa antrenată de Thomas Tuchel a pierdut meciul de pe terenul formaţiei Olympique Lyon, scor 1-2.
Parizienii au început perfect partida. Angel Di Maria a înscris în minutul 7. Gazdele au răspuns prin golul lui Moussa Dembele din minutul 33.
Acelaşi jucător a obţinut un penalty după pauză. Nabil Fekir a transformat lovitura de la 11 metri.
Draxler, Mbappe şi Dani Alves au avut ocazii de a egala scorul, însă le-au ratat. PSG rămâne lider în campionat, cu 56 de puncte. Parizienii au un avans de 10 puncte faţă de gruparea Lille OSC şi au jucat cu două meciuri mai puţin.
" Am luat multe decizii greşite, mai ales în jocul de contraatac, care putea să ne aducă ocazii mari", a spus antrenorul PSG, Thomas Tuchel.
Marţi, 12 februarie, PSG va juca pe terenul echipei Manchester United în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Meciul de pe Old Trafford va fi transmis în direct de Canal 3 şi va începe la ora 22.