PSRM a propus-o drept candidat la funcţia de premier pe Mariana Durleşteanu
PSRM a propus-o drept candidat la funcţia de premier pe Mariana Durleşteanu. Declaraţia a fost făcută de către liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă, în timp ce Natalia Gavriliţa, candidatul desemnat de Maia Sandu, îşi prezenta în plan programul de Guvernare. Mai mult, Dodon a spus că PSRM nu îi va acorda un vot de încredere echipei Nataliei Gavrilița.
Totodată, Igor Dodon a anunţat că iniţiază discuţii pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să suţină candidatura propusă de PSRM.
"Lansăm inițiativa de a forma o majoritate parlamentară de cel puțin 51 de deputați, care va activa pe perioada de tranziție. PSRM a semnat deja pentru această candidatură, așteptăm să ni se alăture și alții. Fac apel la toți deputații să fie responsabili și să se așeze chiar astăzi la masa discuțiilor. Propunerea este constituțională. Orice fel de refuz din partea președintelui Maia Sandu va fi o gravă încălcare a Constituției", a menţionat liderul PSRM.
Mariana Durleşteanu a deținut anterior funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Greceanîi.
Liderul PSRM a precizat că propunerea va fi expediată șefului statului chiar astăzi.