PSRM acuză Alianţa de răspândire a valorilor unioniste
Partidul Socialiştilor (PSRM) acuză actuala guvernare de propagarea unionismului în şcolile din ţară. Mai mult, socialiştii spun că răspândirea valorile unioniste a fost una din misiunile principale ale unor componente din AIE.
"Pasivă şi ineficientă la capitolul dezvoltare economică şi protecţie socială, guvernarea a fost în schimb deosebit de activă în altă privinţă. Din 2009, propagarea valorilor unioniste a fost una din misiunile de bază ale unor componente ale actualei guvernări. Asta le-a reuşit mai mult decât orice altceva", se menţionează într-un comunicat al partidului.
Potrivit socialiştilor, o acţiune de ultimă oră în acest sens este decizia Ministerului Educaţiei de a redenumi disciplina şcolară "Istoria" în "Istoria Românilor şi Universală".
PSRM este de părere că "în loc să consolideze statalitatea moldovenească şi să conjuge eforturile comune pentru reîntregirea teritorială a ţării, autorităţile sfidează atât denumirea istorică a poporului moldovenesc, cât şi litera legii supreme a statului".
Totodată, Partidul Socialiştilor menţionează că au contribuit la rezolvarea crizei politice, nu pentru ca Alianţa să ruineze statalitatea ţării, sub presiunea fanatismului unionist al deputaţilor şi istoricilor care i se supun.