PSRM acuză: Lucrătorii medicali nu au beneficiat de un adaos la salariu de 2.500 de lei din cauza dizolvării parlamentului
Angajaţii din sistemul medical nu au mai putut beneficia de un adaos la salariu de 2.500 de lei din cauza dizolvării parlamentului de către preşedintele Maia Sandu. Acuzaţiile vin din partea socialiştilor care spun că proiectul care prevedea majorarea cu 40 la sută a lefurilor din sistemul de sănătate nu a putut fi votat în lectură finală.
"Doamna Maia Sandu, din propriile ei ambiţii, a privat medicii noştri, asistenţii medicali, dar şi personalul auxiliar de acea majorare salarială de care ar fi trebuit să beneficieze. Astfel că fiecare angajat din sistem, indiferent de stagiul de muncă şi vârstă, a pierdut minimum 2500 de lei adaos la salariu. Asta reiese din calculele noastre, care se bazează pe cifre concrete", a declarat deputatul PSRM Vladimir Odnostalco.
Iar liderul PSRM a transmis pe facebook un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie şi a menţionat că pentru socialişti rămâne o prioritate motivarea financiară a angajaţilor din instituţiile din domeniul sanitar.
Am încercat să obţinem o reacţie de la Preşedinţie la acuzaţiile socialiştilor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorina Ştefârţă, ne-a spus că va veni cu un comentariu după ce consilierii Maiei Sandu se vor documenta pe acest subiect.