PSRM despre invitaţia ACUM la şedinţa Parlamentului: O inițiativă populistă, care riscă să devină un circ
Fracțiunea Partidului Socialiștilor acuză Blocul Politic "ACUM" de populism și nu va da curs invitației la ședința specială a Parlamentului pe care aceștia vor să o organizeze astăzi. Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, propunerea binomului PAS-PPDA este una nefondată și nu merită să fie luată în considerare, pentru că ședința legislativului trebuie să fie organizată după o hotărâre a Biroului Permanent.
Socialiștii au mai menționat că pentru depășirea crizei politice este necesar să fie creată o majoritate parlamentară, dar nu să fie organizate ședințe unde vor avea loc discursuri pre-electorale.
Amintim că până în prezent, socialiştii și cei de la "ACUM" au lansat mai multe invitații reciproce, dar s-au întâlnit o singură dată. Dialogul a eșuat din cauza certurilor și discuțiilor în contradictoriu.
Înainte de alegerile parlamentare, liderii binomului PAS-PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, au semnat un angajament prin care şi-au asumat, public, că NU vor participa la crearea unei coaliții de guvernare formale sau informale, inclusiv cu PSRM.