PSRM invită PAS și DA să discute despre limba rusă și trecerea SIS-ului în subordinea președintelui Dodon
Socialiştii invită binomul PAS - PPDA să negocieze despre oficializarea limbii ruse, acordarea mai multor împuterniciri pentru președintele Igor Dodon, inclusiv trecerea SIS în subordinea președinției.
Despre aceasta a anunţat Ion Ceban în cadrul unei conferinţe de presă, care a declarat că membrii ACUM sunt aşteptaţi joi, la ora 11, pentru negocieri privind crearea unei majorități parlamentare și guvernamentale.
Ceban a precizat că invitația a fost semnată de către președintele formațiunii, Zinaida Greceanîi, iar documentul va fi transmis pe cale oficială la PAS și PPDA. Totodată, Ceban a spus că socialiștii, ca fracțiunea cu cele mai multe mandate, crede că funcția de președinte al Parlamentului trebuie să revină PSRM, care a propus-o pentru poziția de speaker pe Zinaida Greceanîi.
Socialiştii au reiterat şi faptul că sunt împotriva unui guvern minoritar, aşa cum cere ACUM.
Marţi, socialiştii au prezentat programul noii guvernări, care prevede ca Zinaida Greceanîi să devină preşedinte al Parlamentului; SIS să revină în subordinea administraţiei prezidenţiale; în cadrul noului guvern, PSRM va insista să îi revină domeniile politicii externe şi cel al apărării. Totodată, PSRM insistă ca limba rusă să devină limbă de comunicare și doresc anularea legii care prevede combaterea propagandei ruse în Republica Moldova.
Citește mai mult: https://www.publika.md/psrm-si-a-prezentat-proiectul-de-guvernare-sis-trebuie-sa-se-subordoneze-sefului-statului_3039195.html#ixzz5kgBLPYvP
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook
- PUBLIKA REPORT: PSRM are condiţii. Pe cine vor speaker şi cu ce PREŢ se va forma o coaliţie
- PSRM îşi doreşte funcţia de preşedinte al Parlamentului şi o propune pe Greceanîi în acest post (VIDEO)
- PSRM şi-a prezentat proiectul de guvernare: SIS trebuie să se subordoneze şefului statului
- BINOMUL PAS–PPDA nu acceptă alte iniţiative, decât cele propuse de ei şi ameninţă cu blocarea finanţării externe