PSRM, PROTEST EŞUAT LA CEC: Potrivit poliţiei, la protest au fost 1.500 de persoane
Au anunţat un protest spontan de amploare, însă au fost de şase ori mai puţini oameni decât se aşteptau. Este vorba despre reprezentanţii Partidului Socialiştilor, care s-au adunat astăzi în faţa Comisiei Electorale Centrale, nemulţumiţi că instituţia l-a avertizat pe şeful statului, Igor Dodon, care este liderul informal al formaţiunii, să nu se mai implice în campania electorală.
Protestul urma să dureze de la ora 11 până la 16, dar s-a încheiat în mai puţin de o oră. Potrivit poliţiei, au fost 1500 de persoane.
"Nu vedeţi cum vor să îi scoată din campania electorală, ce vor să facă aici?"
Unii manifestanţi nu au putut să ne spună de ce au venit la protest.
De asemenea, oamenii din afara Capitalei spun că au venit la miting în mod organizat.
Ion Ceban, secretarul pentru ideologie al PSRM, a recunoscut că oamenii au fost aduşi la manifestaţie în mod organizat.
"Care au venit organizat, care singuri, nu văd o problemă în acest sens", a spus secretarul PSRM, Ion Ceban.
Unii protestatari abia se ţineau pe picioare. Unui bărbat i s-a făcut rău în timpul protestului şi a fost ajutat de carabinieri.
Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale califică manifestaţia organizată de PSRM drept un instrument de PR.
"Noi tratăm activitatea de astăzi, realizată de un concurent electoral, înscris oficial în cursa electorală, drept strategie de campanie electorală şi nu vom comenta acţiunile respective", a spus preşedintele CEC, Alina Russu.
Vineri, Comisia Electorală Centrală a atenţionat Preşedinţia să nu se mai implice în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie, iar Partidul Socialiştilor a primit avertizare. Sesizările în acest sens au fost depuse de Partidul Liberal şi Partidul "Şor".