PUBLIKA ONLINE: MicroTugs, roboţii capabili de o performanță cu adevărat incredibilă (VIDEO)
Cercetătorii de la Universitatea Stanford au dezvoltat o serie de roboți în miniatură, botezați MicroTugs.
Dincolo de faptul că sunt extrem de versatili, aceștia sunt capabili de o performanță cu adevărat incredibilă: pot trage greutăți de peste 100 de ori mai mari decât propria greutate. Cel mai puternic micro-robot, care cântărește numai 12 grame, poate tracta obiecte de până la de 2000 de ori mai grele decât masa lui proprie.
Cercetătorul David Christensen a declarat că această performanță este echivalentă cu cea în care un om ar putea căra o uriașă balenă albastră. Cei mai mici roboți, care cântăresc 9 grame, pot căra greutăți de până la 1 kg, performanţă echivalentă cu cea a unui om care tractează un elefant.
Potrivit cercetătorilor, secretul din spatele acestei performanțe este legat de cauciucul special folosit pentru roțile roboților, care aplică o presiune incredibilă asupra suprafețelor cu care intră în contact. Fabulos este și faptul că roboții sunt capabili să se cațere chiar şi pe ziduri, tractând după ei greutăţi substanţiale.
Roboții cărăuşi vor fi prezentați oficial la International Conference on Robotics and Automation.
Mai multe detalii în emisiunea Publika Online.