PUBLIKA REPORT. După gimnaziu: Liceu sau colegiu
Peste 30 de mii de elevi vor susține anul acesta examenele de absolvire a ciclului gimnazial. Testele sunt elaborate de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării şi au drept scop evaluarea cunoștințelor prevăzute de ciclul gimnazial.
Anul acesta elevii claselor a noua vor susține examene la limba de instruire, matematică şi istoria românilor şi universală, iar alolingvii au examene la limbile română şi maternă.
Dincolo de emoțiile legate de absolvirea ciclului gimnazial, tinerii sunt acum la răscruce. Ei urmează să aleagă unde își vor continua studiile mai departe: la liceu sau colegiu. Daniela VACARCIUC, directoarea Liceului "Vasile Alecsandri" din Chișinău, şi Gabriel PALADE, directorul Centrului de Excelență în Economie și Finanțe, vorbesc despre avantajele studiilor la liceu şi colegiu şi la ce ar trebui să atragă atenția absolvenții de gimnaziu atunci când fac alegerea pentru una din cele două forme de învățământ.
Urmăriți Publika Report la ora 12.20.