PUBLIKA REPORT. Guvernul şi business-ul vorbesc limbi diferite
Inițiativele lansate în ultima perioadă de Guvernul Sandu denotă o singură caracteristică, lipsa consultărilor publice. Afirmațiile aparțin reprezentanților Confederației Naționale a Patronatelor care au susținut astăzi o conferință de presă.
Șefii patronatelor cheamă factorii de decizie să revină la respectarea cadrului legal privind organizarea consultărilor şi negocierilor colective. Ei spun că agenții economici își doresc condiții clare şi predictibile de activitate.
Pe de altă parte, pe saiturile ministerelor apar mai multe comunicate de presă în care factori de decizie sunt surprinși dialogând cu diferite organizații de profil. Atât premierul, cât şi miniștrii s-a întâlnit cu membrii diferitor asociații pentru a aborda problemele cu care se confruntă mediul de afaceri.
Președintele Camerei de Comerț şi Industrie, Serghei HAREA, şi antreprenorii Calin VIERU Alexandru BORDEA vorbesc despre relațiile dintre autorități şi oamenii de afaceri şi identifică problemele de comunicare dintre aceștia. Care sunt prioritățile business-ului şi cât de mult se suprapun acestea cu noua agendă economică a țării?