Publika Report: Presiunea pe drumurile din Chișinău a crescut de zece ori de la independență
În Republica Moldova s-au înregistrat în luna mai un milion de unități de transport, dintre care 625 de mii sunt autoturisme, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță într-un raport IDIS Viitorul.
Potrivit lui, cele mai multe mașini sunt concentrate în municipiul Chișinău.
Astăzi în Moldova sunt de cinci ori mai multe unități de transport față de sfârșitul anilor 80, când erau înregistrate aproximativ 226 mii. Creșterea numărului de mașini, afirmă Ioniță, s-a produs pe aceeași infrastructură rutieră de acum 30 de ani, iar cel mai afectat este orașul Chișinău, unde presiunea pe infrastructura drumurilor s-a mărit de 5-10 ori de la independență.
Chiar dacă numărul de mașini crește spectaculos în ultima perioadă, Republica Moldova este cu mult sub media europeană de unități de transport pe cap de locuitor. Așa că problemele create de mașini pe drumuri abia încep, conchide autorul studiului.
Nicolae BALAUR, pretorul sectorului Râșcani, şi Ilie BRICICARU, director al Centrului de cercetare „Observatorul de siguranță a infrastructurilor rutiere” UTM, identifică soluții pentru ambuteiajele din Chișinău şi cât de repede pot fi puse acestea în practică.
STIREA TA