PUBLIKA REPORT. Trei zile de muzică clasică la Butuceni
Satul Butuceni, cunoscut datorită peisajelor, a ajuns să fie astăzi apreciat şi ca cel mai frumos amfiteatru natural. De patru ani, zeci de artiști din Republica Moldova şi vecinătate își dau întâlnire la Butuceni la festivalul de Muzică Clasică “DescOperă”.
Anul acesta au fost prezentate trei spectacole, printre care, „Rapsodii de Butuceni”, „Elixirul Dragostei” şi „Perpetuum Mobil”. Dincolo de feeria muzicii, oaspeții Festivalului au avut posibilitatea să exploreze Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” și gospodăriile sătenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri pregătite de gazdele evenimentului.
Discutăm cu Svetlana POCIUMBAN, șefă de direcție la Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, şi Svetlana BIVOL, directoarea Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, despre cât de mult a reușit să se impună festivalul „DescOperă” în lista evenimentelor muzicale de acest gen din Europa de Est.