Publika TV - mai aproape de oameni! IATĂ problemele cu care se confruntă localnicii din mai multe sate din Sângerei, Făleşti şi Bălţi
Timp de o săptămână, echipa Publika TV a mers prin satele din raioanele Sângerei, Făleşti şi din municipiul Bălţi, ca să vadă cu ce probleme se confruntă localnicii.
Una din problemele acute din raionul Floreşti este calitatea apei potabile. Din fericire, ea va fi soluţionată până la toamnă.
"În viitorul apropiat sperăm să construim apeductul Prut-Făleşti. În prezent, este examinată partea tehnică a proiectului. Eu cred că deja la toamnă, locuitorii din Făleşti vor avea apă la robinet", a declarat preşedintele raionului Făleşti, Valeriu Muduc.
Iar oamenii din Bălţi se voi putea bucura de iluminat stradal. Doar că vor trebui să aştepte până la sfârşitul anului.
"Primăria a cumpărat aproximativ 7 000 de felinare cu un consum mic de energie electrică şi care sunt în proces de montare", a susţinut consilierul PD din municipiul Bălţi, Igor Savin.
Autorităţile locale spun, însă, că fără ajutorul administraţiei centrale, nu sunt în stare să facă mare lucru.
"Trebuie să căutăm bani, să atragem investiţii străine. Doar cu forţe proprii, doar din contul impozitelor, nu putem rezolva aceste probleme. Este nevoie de o politică de stat în acest domeniu", a susţinut consilierul raional din Sângerei Ion Roşca.
Campania "Moldova are glas" continuă. Săptămâna viitoare, corespondenţii Publika TV vor merge în localităţile din raionul Soroca, unde vor discuta cu oamenii despre problemele cu care se confruntă.
CAMPANII
- Campania "Moldova are Glas" a ajuns la Sângerei. Una dintre problemele locuitorilor "este în toată ţara" (VIDEO)
- Campania "Moldova are Glas" a ajuns la Făleşti. Oamenii se plâng că apa e bună doar de spălat oale
- Campania "Moldova are glas", în raioanele Moldovei. Iată ce spun localnicii din Sângerei, Făleşti şi Bălţi