Publika TV a arborat un drapel în faţa Muzeului de Istorie şi Etnografie din Glinjeni VIDEO
După arborarea drapelului în satul Răuţel, echipa Publika TV a plecat , astăzi, spre Glinjeni, o altă localitate din raionul Făleşti.
"Noi suntem moldoveni şi ne mândrim că trăim într-o ţară scumpă care se numeşte Moldova", afirmă Petru Gafinciuc, primarul satului Glinjeni, raionul Făleşti.
"Locuitorii satului Glinjeni sunt pătrunşi de un adânc patriotism faţă de baştină, de ţară şi lucrul acesta este scos în evidenţă prin faptele pe care le fac", spune o locuitoare.
Cu ocazia arborării drapelului, tinerii au încins o horă, iar ulterior drapelul a fost arborat în faţa Muzeului de Istorie şi Etnografie, care este mândria satului.
"În prezent, la muzeul nostru din sat avem 700 de exponate. Aceasta este zestrea satului. Fetele când se măritau lada era jucată şi dăruită fetei în timpul nunţii. Acesta este un covor din sat, ţesut de Maria Poiană", a declarat o locuitoare a satului.
Până acum, echipa Publika TV a mers în raioanele Briceni, Edineţ, Ocniţa, Donduşeni şi Drochia. Campaniile Publika TV, "Arborează un drapel" şi "EU sunt Moldova", au devenit tradiţionale şi sunt unele dintre cele mai vii şi memorabile campanii din ţară. Scopul este de a dezvolta patriotismul şi mândria de a fi moldovean în sufletele oamenilor din Moldova, dar şi a celor de peste hotare. Publika TV va arbora în fiecare zi câte trei drapele în diferite localităţi ale Moldovei.
SPONSOR GENERAL:
PARTENERI:
- Tricolorul Moldovei arborat pe Conacul Boieresc din Cernoleuca, raionul Donduşeni. "Aici este inima satului nostru"
- Sărbătoare mare la Chetrosu. Casa de Cultură din sat va avea un drapel dăruit de Publika TV
- Pe parcursul săptămânii trecute, Publika TV a arborat 15 drapele în localităţile din nordul ţării