Publika TV are un nou proprietar
Televiziunea de ştiri Publika TV a fost vândută, vineri, 20 mai, directorului general al staţiei, Dumitru Ţîra. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la Chişinău, între reprezentanţii Bluelink Comunicazione, firmă care era acţionar majoritar la Publika TV şi Dumitru Ţîra.
,,Am decis să fac acest efort având în vedere valoarea acestui post de televiziune şi a echipei care a dat dovadă de profesionalism. Publika TV este deja un brand pe piaţa media din Moldova. Este prima mea investiţie de o asemenea anvergură şi am deplina convingere că într-un an şi jumătate va fi una profitabilă”, a declarat Dumitru Ţîra. El a mai spus că schimbarea acţionarului majoritar nu se va reflecta în nici un fel în politica editorială a postului. ,,Publika TV va rămâne un post de televiziune echidistant, iar adevăraţii stăpâni vor fi în continuare telespectatorii, care au găsit aici spaţiul în care pot spune liber ce gândesc”, a adăugat Ţîra.
Publika TV s-a lansat pe piaţă pe 7 aprilie 2010. Televiziunea are 370 de angajaţi şi este singurul post de ştiri din Republica Moldova. Dumitru Ţîra, noul proprietar, deține funcţia de manager încă de la înfiinţarea companiei Ştiri Media Grup, care include Publika TV, Publika FM şi publika.md.
- Asociaţia Apollo cere demisia CCA. Marian Pocaznoi: Sunt abia de două luni în funcţie
- Directorul General al Publika TV, Dumitru Ţîra: Noi schimbăm Moldova VIDEO
- Comunicat de presă
- Declarația domnului Dumitru Țîra cu referire la acuzațiile aduse de Unimedia: ”Nu tolerez furtul”
- Unimedia, obligată să publice dezminţiri (DOC)
- Decizie ANTI-raider! Brandurile au revenit acasă! 25% din Unimedia, de vânzare!