Publika TV: Regretăm excluderea postului nostru de televiziune din reţelele de cablu din Transnistria
Fără explicaţii şi fără un anunţ prealabil, postul nostru de televiziune a fost exclus din reţelele de cablu şi IP TV pe 1 noiembrie. Regretăm această decizie, care limitează dreptul la informare a celor 500 de mii de cetăţeni care locuiesc în zonă, inclusiv aproape 300 de mii de cetăţeni moldoveni.
Din informaţiile noastre, hotărârea ar fi motivată de refuzul autorităţilor de la Chişinău de a permite difuzarea pe teritoriul republicii a posturilor TV de la Tiraspol. Reprezentanţii administraţiei transnistrene susţin că au admis două posturi de televiziune moldoveneşti în regiune, în schimbul promisiunii premierului Vlad Filat de a permite difuzarea televiziunilor din stânga Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova. Până în prezent, posturile TV de la Tiraspol nu sunt difuzate în Moldova.
Publika TV a realizat zeci de reportaje şi transmisiuni în direct de la Tiraspol, Bender, Râbniţa, Dubăsari şi din alte localităţi din regiunea transnistreană. Pe site-ul www.publika.md a fost creată o secţiune specială “Transnistria”, unde sunt plasate ştiri din şi despre această regiune. Lunar site-ul nostru este accesat de aproximativ 70 de mii de vizitatori unici din zona de est a Republicii Moldova. De asemenea, am organizat traininguri pentru mai mulţi jurnalişti din Transnistria.
Vom continua să reflectăm pe larg evenimentele din această zonă. De asemenea, vom continua demersurile necesare, pentru a restabili dreptul cetăţenilor din regiunea transnistreană de a avea acces la o sursă de informaţie operativă, completă şi sigură, cum este Publika TV.
Acum Publika TV poate fi privită prin eter în Bender pe canalul 50, prin satelit ( THOR 6 Poziţie orbitală: 1 Grad West Frecvenţă de recepţie: 11747 MHZ, Polarizare: H (orizontală) S.R: 28000 kSymb/s FEC: 5/6 ) şi pe Internet www.publika.md/live