Publika TV va împărţi primele ajutoare colectate pentru victimele incendiului de la Botanica
Publika TV este aproape de oameni, iar oamenii de rând au demonstrat încă odată că doar unindu-şi forţele pot face lucruri mari. Astăzi, la ora 9.00, Publika TV va împărţi primele ajutoare colectate pentru victimele incendiului de pe strada Independenţei. Până acum, sute de oameni au venit la sediul nostru şi au adus produse alimentare, haine, dar şi alte bunuri necesare pentru sinistraţi.
Unii oameni chiar s-au oferit să doneze bani, paturi pentru bebeluşi şi cărucioare pentru copii. Toţi cei care au avut de suferit sunt aşteptaţi astăzi în incinta Gimnaziului-Internat nr.2 de lângă bloc.
Amintim că Publika TV a iniţiat campania „Nu fi indiferent” prin intermediul căreia puteţi întinde o mână de ajutor victimelor care joi au rămas fără locuinţe în urma incendiului cumplit. Şi astăzi puteţi veni la sediul Publika TV, pe strada Ghioceilor 1, pentru a le oferi susţinerea dumneavoastră.
- Publika te îndeamnă să nu fii indiferent. Ajută-i pe cei care au avut de suferit în urma incendiului devastator de la Botanica
- Zeci de oameni au venit la Publika TV să ajute sinistraţii cărora focul le-a ars apartamentele
- Zeci de oameni au continuat să aducă la sediul Publika TV ajutoare pentru sinistraţii care au rămas fără locuinţe