PUBLIKA WORLD: Zeci de case au luat foc în Boston din cauza unor explozii provocate de gaze
Cel puţin 39 de case şi clădiri din oraşe aflate în apropiere de Boston au luat foc din cauza unor explozii provocate de gaze, scrie BBC. Poliţia locală a informat că au avut loc mai multe incendii şi explozii în Lawrence, Andover şi North Andover, adăugând că acest număr va creşte, scrie click.ro.
Mai multe persoane au fost rănite. Companiile de gaze şi electricitate şi-au întrerupt serviciile în zonă. Oficialii din Merrimack Valley consideră că exploziile ar fi putut fi cauzate de probleme cu presiunea în conductele de gaze ale companiei Columbia Gas, dar nu au confirmat oficial cauza incendiilor.
Conductele sunt depresurizate de companie, dar va dura ceva timp, conform poliţiei, care a sfătuit pe oricine simte miros de gaz să evacueze locuinţa imediat.
Primarul din Lawrence a făcut apel către toţi rezidenţii din sudul oraşului să îşi părăsească locuinţele. Spitalul municipal din Lawrence a comunicat că patru persoane au fost tratate pentru răni suferite în timpul incendiilor.
Poliţia a creat centre de evacuare în şcolile locale.
Poliţia statului Massachusetts a comunicat că a răspuns la 70 de apeluri privind incendii, explozii sau miros de gaze în Lawrence şi Andover.