Pugilistele din Afganistan vor să participe în premieră la Jocurile Olimpice de la Londra
Pugilistele din Afganistan doresc să cucerească cât mai multe medalii de aur la Olimpiada de la Londra. Surorile Shabnam şi Sadaf Rahimi, sunt sportivele care îşi vor reprezenta ţara la Jocurile Olimpice. Boxul feminin a fost inclus în premieră în programul Olimpiadei.
"Vreau să câştig medalia de aur şi, totodată, să aducem toate cât mai multe medalii pentru ţara noastră", a declarat Shabnam Rahimi.
"Familia mea a fost de mai multe ori ameninţată din cauza că noi, surorile, am ales acest gen de sport şi că ambele facem parte dintr-un club sportiv. Boxul este un gen de sport dificil, chiar şi pentru bărbaţi şi, din această cauză, mulţi au fost surprinşi de acest lucru", a menţionat Sadaf Rahimi.
Potrivit antrenorului lotului naţional de box, Nisar Ahmad QariI Zada, clubul de box feminin din Afganistan a fost fondat cu patru ani în urmă. "Aceste fete se antrenează de trei ori pe săptămână. Aproximativ 25 de fete sunt înregistrate la Federaţia de profil din Afganistan", a punctat antrenorul.
Până acum, nicio o femeie din Afganistan nu a reuşit să câştige o medalie la Jocurile Olimpice. Singurul, care a obţinut un succes la Olimpiadă a fost Rohullah Nikpai, el cucerind medalia de bronz în 2008, la competiţia de taekwondoo.