Pui de căprioară, ELIBERAŢI după ani de captivitate. Vezi REACŢIA lor (VIDEO)
Au început o viață nouă! Doi pui de caprioară au fost eliberați în sălbăticie, după ani de captivitate.
Puii au fost eliberați în data de 9 iunie. Unul dintre pui, are un an și a fost ținut în captivitate de un tânăr din raionul Râșcani. Puiul a fost recuperat anul acesta de inspectorii ecologici și a fost adăpostit până în prezent la Grădina zoologică din Capitală.
Cel de-al doilea pui, are trei ani și a fost adus de la o persoană din raionul Strășeni, săptămâna trecută. Potrivit inspectorilor, animalul era ținut în captivitate în condiții foarte rele. Până a fi eliberat, puiul de căprioară a fost transportat la Grădina zoologică unde a fost verificat de către medicii veterinari.
Ambii pui au fost eliberați în rezervația „Codru”.
Specialistii susţin, însă, că puii de căprioară se vor adapta mai greu, pentru că nu ştiu să se descurce în sălbăticie. Totuși, inspectorii ecologici spun că animalele vor supravieţui în natură şi chiar îşi vor întemeia câte o familie.