Puii şi bobocii, la mare căutare. Care este preţul şi ce asigurări dau comercianţii
Forfotă la piaţa avicolă din Capitală. Comercianţii au scos în vânzare primii pui de găină. Cei mai ieftini costă cinci lei, iar cei mai scumpi 35 de lei.
În acest an, preţurile la boboci au crescut cu trei lei şi sunt vânduţi, în medie, cu 37 de lei.
Vânzătorii le oferă clienţilor diferite specii de pui, de la cei autohtoni, la cei francezi sau ungureșți. Comercianţii spun că păsările sunt vaccinate:
"Noi lăsăm şi numărul nostru de contact şi mâncarea, adică proporţia cum trebuie de făcut, cum trebuie de hrănit mai departe, că dacă se schimbă brusc mâncarea, atunci puii tânjesc."
O femeie a venit la piaţă cu o sută de boboci, pe care i-a vândut chiar de la prima oră.
"Astăzi multă lume pleacă la ţară şi fiecare se străduie să se ducă cu ceva. Când se încălzeşte, totdeauna, în tot anul, merg bobocii bine."
Soţii Mişcoi din raionul Dubăsari au cumpărat 60 de pui de găină, care au fost crescuţi timp de două luni. Preţul păsărilor este de 34 de lei pentru un pui, iar oamenii spun că merită banii:
"Am mai cumpărat de la omul acesta şi toată vremea sunt sănătoşi puii."
Şi altă familie a venit tocmai de la Nisporeni pentru a cumpăra o sută de pui:
"Le-am pregătit totul, doar să-i ducem. Noi pentru dânşii îi cumpărăm, cu dânşii îi mâncăm cu nepoţii, strănepoții şi copiii."
Oamenii spun că preţurile sunt accesibile.
"Preţurile pentru un puișor mic cred că sunt normale pentru o bucăţică de carne de casă."
În acest an, puii au început să fie vânduţi mai târziu din cauza frigului din luna martie.