Pulbere: "Mă supun votului, dar nu sunt naiv. M-am aşteptat să fiu demis" VIDEO
"Eu mă supun votului". Aşa a comentat Dumitru Pulbere decizia magistraţilor CC de a-l demite din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.
Potrivit lui Pulbere, din 5 judecători, 4 au votat pentru demitere şi unul împotrivă.
"Eu sunt recunoscător la toţi cinci. Cum am mai spus zilele trecute, pentru mine nu e importat postul de presedinte al CC, pentru mine e importantă supremaţia Constituţiei. Pentru mine a fost important ca opinia publică şi politicienii să înţeleagă că dacă vorbim de doi ani de zile de principii şi valori, şi nu se face nimic pentru ieşirea din criza politică, atunci unde e demnitatea fiecarui cetăţean, a fiecărui demnitar?", a mai menţionat Dumitru Pulbere.
Pulbere a ţinut să menţioneze că nu este naiv şi îşi dă seama că cineva totuşi a fost influenţat să ia o asemenea decizie. "M-am aşteptat să fiu demis", a mai precizat magistratul.
Dumitru Pulbere este de părere că oricine dintre judecătorii CC este demn să ocupe funcţia de preşedinte al Curţii, care este una mai mult administrativă.
Precizăm că magistraţii Curţii Constituţionale au dat vot de neîncredere lui Pulbere în calitatea sa de preşedinte al CC. Acesta, însă, rămâne în fucţia de judecător CC.
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat pentru Publika TV că va propune ca Dumitru Pulbere să fie demis şi din funcţia de judecător. Liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, spune, însă, că această propunere trebuie discutată
Politică
- Ultima oră! PULBERE DEMIS din funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale
- Ghimpu: Vom propune ca Pulbere să fie demis şi din funcţia de judecător. Streleţ: Vom discuta
- PCRM califică demiterea lui Dumitru Pulbere drept o comandă politică
- PSD: Demiterea lui Pulbere este o răfuială politică
- "Demiterea lui Pulbere încurajează cererea comuniştilor de a fi demişi şefii instituţiilor de forţă"