Pulbere: Pușcaș îmi vrea scaunul, dar nu voi demisiona. Pușcaș: Eu nu am nevoie de afirmare și slavă
Dumitru Pulbere nu va demisiona din funcţie. Mai mult, preşedintele Curţii Constituţionale îl acuză pe Victor Puşcaş că i-ar râvni funcţia, iar acţiunile lui ar fi influenţate politic. La rândul său, Victor Puşcaş respinge acuzaţiile.
Potrivit lui Dumitru Pulbere, Victor Puşcaş i-a cerut demisia imediat ce preşedintele interimar, Marian Lupu, şi-a expus puntul de vedere asupra interpretărilor privind data alegerii şefului statului.
"Apare întrebarea, cel puţin pentru mine. Oare asta nu e o imixtiune? Domnul Lupu numai spune că ar trebui, iar Puşcaş a luat ca indicaţii şi a făcut-o. Eu aşa calific. Puşcaş, din 2007 când am fost ales preşedinte, el tot visează la fotoliul acesta", a declarat Dumitru Pulbere.
În replică, Victor Pușcaș afirmă că nu tinde să se afrime și în curând va pleca de tot din Curtea Constituțională.
"Vreau să vă informez că eu am deja 69 de ani. Am lucrat preşedinte zeci de ani. Aproape 20 de ani în diverse posturi de preşedinte. Mi-a mai rămas un an şi câteva luni de zile ca să plec din instituţiile statului. Eu nu am nevoie ca să mă afirm, să fiu acoperit de slavă", susține Victor Pușcaș.
Președintele Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a fost ales în funcția de judecător al CC pe 19 februarie 2001. În februarie 2007 este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pentru al doilea mandat. În luna martie a aceluiași an este ales președinte al Curții Constituționale.
În martie 2010 este reales în funcţia de Preşedinte al CC. Dumitru Pulbere a fost decorat în 2006 cu medalia ”Meritul Civic”. Președintele CC este originar din Năvârneț, Fălești, este căsătorit și are un copil. În perioada 1998-2001 a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
- Puşcaş: Preşedintele Curţii Constituţionale trebuie să-şi dea demisia. Dacă nu, voi cere eu acest lucru
- Ședință de urgență, mâine, la Curtea Constituțională. Pușcaș va cere demisia lui Pulbere
- PCRM sare în apărarea lui Pulbere și cere ridicarea mandatului lui Puşcaş: Este un atac raider al AIE asupra Curții
- Preşedintele Curţii Constituţionale: Recunosc că am greşit, dar nu îmi voi da demisia. A fost opinia mea şi nu a plenului CC