Puncte de vedere diferite la întrevederea Carpov-Ştanski. Despre ce au discutat negociatorii
Negociatorii Chişinăului şi Tiraspolului au puncte de vedere diferite în ceea ce priveşte situaţia dintre cele două maluri ale Nistrului. În timp ce vicepremierul în exerciţiu pentru Reintegrare Eugen Carpov afirmă că situaţia se îmbunătăţeşte, reprezentantul diplomaţiei transnistrene Nina Ştanski îl contrazice. Negociatorii, împreună cu doi reprezentanţi ai misiunii OSCE, au susţinut astăzi o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia au explicat cum stau lucrurile.
Întrevederea a fost organizată cu ocazia vizitei oficiale în Republica Moldova a reprezentantului special al OSCE pentru conflicte prelungite, Andrii Deşciţa.
"Am discutat despre pregătirile pentru runda din luna mai. Ne-am concentrat pe agenda acestui eveniment. Am trecut în revistă acţiunile care s-au făcut de la runda precedentă până acum. Am avut o discuţie în detaliu despre construcţia care se află între Râbniţa şi Rezina. Salutăm disponibilitatea OSCE de a media acţiunile care urmează să fie întreprinse. Salutăm decizia privind libera circulaţie în timpul sărbătorilor Pascale. Asta demonstrează că atmosfera de întredere e promovata prin acţiuni concrete", a declarat Eugen Carpov.
Pe de altă parte, negociatoarea din partea Tiraspolului Nina Ştanski susţine că lucrurile nu stau atât de bine. "Nu pot spune că atmsofera se îmbunătăţeşte, nu pot constata acest lucru. Aş vrea să se îmbunătătească, dar mai avem o serie de probleme, între care securitatea în regiune. Încrederea trebuie consolidată prin acţiuni, pornind de la interesele oamenilor", a declarat reprezentantul diplomaţiei regiunii transnistrene.
Potrivit Ninei Ştanski, o acţiune concretă ar fi demontarea funicularului nefuncţional de la Râbiniţa, ce pune în pericol viaţa oamenilor din regiune.
Vicepremierul în exerciţiu pentru reintegrare, Eugen Carpov, a criticat şi decizia administraţiei din Bender, care a deconectat un penitenciar de la reţelele electrice şi apeduct."Aceste acţiuni încalcă grav drepturile omului", a subliniat Eugen Carpov.
Reprezentantul Tiraspolului la negocieri, Nina Ştanski, afirmă că în închisorile, subordonate Chişinăului, nu a mai rămas niciun deţinut. Totodată, ea a reiterat poziţia faţă de prezenţa poliţiei moldoveneşti în Bender.
"Cosider că în zona de securitate nimeni nu are dreptul să ia decizii unilaterale. Nu cred că sute de poliţişti înarmaţi, concentraţi într-o singură localitate, contribuie la dezvoltarea unei atmosfere de prietenie", a declarat Nina Ştanski.
În replică, Eugen Carpov a declarat că prezenţa poliţiei moldoveneşti în Bender, oraş cu subordonare dublă, este consfinţită prin acordul semnat în 1992. La rândul lor, observatorii internaţionali au îndemnat părţile să găsească un compromis.
În discuţiile celor doi negociatori a intervenit reprezentantului special al OSCE pentru conflicte prelungite, Andrii Deşciţa.
"Noi pledăm pentru discuţii. Nicio acţiune nu trebuie să provoace incidente sau să escaladeze. Dacă sunt puncte de vedere diferite, suntem gata sa discutăm", a declarat Andrii Deşciţa.
Discuţiile urmează să continue la următoarea rundă în formatul 5+2, care este planificată să fie desfăşurată în perioada 23-24 mai la Odesa. Negociatorii vor aborda problema reluării emisiei posturilor de televiziune Publika TV şi Moldova 1 în raioanele de est ale Moldovei, a liberei circulaţii şi a respectării drepturilor omului în stânga Nistrului.
- Andrii Deşciţa, în vizită în Moldova. Oficialul se va întâlni cu Eugen Carpov şi Nina Ştanski, la Râbniţa
- Carpov şi Ştanski se vor întâlni astăzi la Chişinău. Reluarea emisiei Publika TV, inclusă pe agenda discuţiilor
- Reprezentantul special al OSCE: Schimbarea situaţiei politice de la Chişinău nu va afecta procesul de negocieri în format "5+2"