Purtătorul de cuvânt al premierului britanic: Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul
foto: publika.md
Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May, reafirmând convingerea acesteia că planul ei de a părăsi Uniunea Europeană este singura modalitate de a obţine o înţelegere care îndeplineşte obiectivele guvernului britanic, relatează agerpres.ro.
"Publicul britanic a votat să părăsească Uniunea Europeană. Nu va mai fi un al doilea referendum ... indiferent de circumstanţe", a declarat purtătorul de cuvânt.
Premierul britanic Theresa May i-a atenţionat pe membrii Partidului Conservator pe care îl conduce că s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit dacă ei îi resping planul privind ieşirea din Uniunea Europeană.
Theresa May a încercat săptămâna trecută să-şi promoveze planul pentru un acord de comerţ liber cu UE post-Brexit şi s-a confruntat în acelaşi timp cu demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, şi a ministrului de externe, Boris Johnson, precum şi cu critici din partea preşedintelui american Donald Trump.