Sunt oameni pentru care cuvântul acasă are sensul de puşcărie. E şi normal, atâta vreme cât cea mai mare parte a vieţii şi-au petrecut-o după gratii. Au ajuns chiar să prefere celula, pentru că aici nu trebuie să plătească facturi sau să muncească. Ba chiar au un fel de autoritate aici. Şi când sunt eliberaţi, au grijă să încalce iar legea, pentru a ajunge din nou după gratii.

Penitenciarul de la Rusca. Raisa este una dintre deţinutele pentru care gratiile şi celula sunt lumea ei.

"Prima dată în penitenciar am ajuns de mic copil, aveam 14 ani. Am furat din magazinul vecinilor", îşi aminteşte femeia.

Astăzi, la 59 de ani, încearcă să-şi dea seama cum a pornit pe drumul pierzaniei şi dă vina pe nişte prieteni nepotriviţi.

"Fiecare se arăta care-i mai mare, care-i mai tare", a precizat Raisa.

După primii şase ani petrecuţi în puşcărie te-ai aştepta ca o femeie să jure că nu o să mai ajungă în celulă. Raisa, însă, a descoperit altceva.

"În libertate lumea e mai rea decât aici", a adăugat deţinuta.

Nu a înţeles de ce lumea de dincolo de gratii nu a aşteptat-o cu braţele deschise. Dar nu i-a păsat de asta, deoarece îşi alesese alt drum, unul la capătul căruia oamenii la fel ca ea să o admire.

"Am bătut un om pe stradă, el era poliţist. Mai ales pentru oamenii aceştia care stau, asta-i o autoritate nemaipomenită. Eram bravo, chiar aşa mulţi spuneau: Iată, şi în puşcărie eşti stimată", a menţionat Raisa.

În asemenea condiţii, fiecare eliberare însemna pentru Raisa condamnarea la anonimat şi la o viaţă de nimic. Prin urmare, încălca legea cât putea de repede, ca să revină în penitenciar.

A ajuns să aprecieze la maximum comodităţile vieţii în detenţie, unde era tratată la fel ca toate femeile din jur.

"Medicina-i pe loc. Dacă dorim să învaţăm, atunci nicio problemă. Putem învăţa limba română, limba engleză, calculatorul, cum să faci manichiură sau să devii frizeriţă. Avem şi cameră de creaţie", a afirmat femeia.

Dependenţa Raisei de lumea penitenciarului nu este un caz unic. Oare ce îi face pe aceşti oameni să nu aibă nevoie de dreptul de a se plimba când vor prin parcuri, de a privi când vor televizorul, de a ieşi la o cafea în oraş sau de a privi cerul de la balconul propriei casei. De ce fug ei de libertate?

"Ceea ce facem în trecut, inevitabil ne determină să facem şi în viitor. De aceea, ei foarte des îşi aduc aminte de lucrurile pe care le-au făcut în penitenciar. Ei cunosc ce comportament trebuie să aibă în penitenciar şi foarte, foarte puţin cunosc despre cum este să trăieşti în afară", a declarat Iuliana Adam, şefa Secţiei psihologie şi asistenţă socială din cadrul DIP.