Putea fi spulberat de o mașină. Un bărbai beat criță se deplasa haotic pe traseu la ieșirea din Strășeni spre Chișinău. Incidentul a avut loc ieri seara, după ora 20:00.
Potrivit poliției, cineva a sunat la 112 și a anunțat că pietonul se deplasează printre mașini. La fața locului, oamenii legii l-au depistat pe bărbatul de 56 de ani Acesta era în stare de ebrietate avansată, cu o concentrație de 0,91 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Polițiștii l-au ajutat să ajungă acasă, în satul Cojușna, fiindu-i aplicată amendă.
Inspectorii au reușit să prevină tamponarea bărbatului care se afla într-un loc neiluminat, purta haină de culoare închisă și exista un risc major de a nu fi observat de conducătorii auto.