Puterea şi opoziţia siriană, faţă în faţă la conferinţa de pace pentru Siria
După aproape trei ani în care Siria se scaldă în sânge, puterea şi opoziţia sunt pentru prima oară faţă în faţă. Liderii celor mai importante diplomaţii din lume s-au reunit astăzi în Elveţia în speranţa de a găsi o soluţie pentru acest război civil. Chiar din primele minute au ieşit din nou la iveală disensiunile, în special referitor la soarta preşedintelui Bashar al-Assad.
Liderul opoziţiei siriene a acuzat guvernarea de crime de război şi practici naziste şi a cerut reprezentanţilor puterii să semneze imediat planul pentru tranziţia puterii. La rândul său, ministrul de Externe de la Damasc a subliniat că preşedintele Assad nu se va conforma unor condiţii impuse de rebeli, pe care îi califică drept terorişti.
Deschiderea conferinţei de la Montreaux a fost marcată şi de disensiuni dintre Statele Unite şi Rusia privind soluţionarea conflictului.
"Noi sperăm că toate părţile din afară îi vor încuraja pe sirieni să încheie acordul, se vor abţine de la încercări de a se implica în întocmirea acordului final, precum şi de la alte acţiuni care ar putea întrerupe negocierile", a declarat ministrul de Externe al Rusiei.
Washingtonul insistă că nu există nicio cale ca Bashar al-Assad să rămână la putere.
"Consensul mutual, care ne-a adus aici, pentru crearea unui guvern de tranziţie, înseamnă că acesta nu poate fi format cu participarea cuiva contestat de o parte sau alta. Acest lucru înseamnă că Bashar al-Assad nu va face parte din guvernul de tranziţie", a subliniat secretarul de Stat al SUA.
Între timp, secretarul general al ONU a cerut acces imediat pentru transportarea ajutorului umanitar civililor blocaţi în zonele aflate sub asediu. Violenţele din Siria au început în martie 2011 şi au degenerat într-un război civil. Potrivit Naţiunilor Unite, de la începutul conflictului au murit aproximativ 100 de mii de oameni.