Putin a dispus inițierea unei operațiuni masive de redislocare a forțelor militare aeriene
Embed:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dispus inițierea unei operațiuni masive de redislocare a forțelor militare aeriene. Potrivit ministerului Apărării de la Moscova, în următoarele zile vor fi trimise în vestul țării aproximativ 50 de avioane și elicoptere.
Oficialii ruşi au declarat că manevrele au loc în contextul unei inspecții a Flotei de Nord și a altor unități militare din regiunea de vest a țării.
Luni, președintele rus, Vladimir Putin, a dat ordin de alertă maximă de luptă în cadrul unor exerciții în care sunt implicați 38.000 de soldați, 3.360 unități de tehnică militară, 55 de nave și submarine, dar și 110 elicoptere si avioane.