Putin a fost prins cu mâţa în sac de americani. "Omenirea nu a mai văzut o ficţiune atât de surprinzătoare"
Departamentul american de Stat a întocmit o listă cu mai multe afirmaţii false emise de Vladimir Putin. Instituţia susţine că omenirea nu a mai văzut o ficţiune atât de surprinzătoare ca încercările liderului de la Kremlin de a justifica acţiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina.
Preşedintele Putin afirmă că unităţile militare din Crimeea au fost preluate de grupuri de activişti pro-ruşi. În realitate, ei conduc blindate înmatriculate în Rusia şi se prezintă ca militari ruşi. Mai mult, aceste persoane au arme care nu sunt disponibile pentru civili.
Liderul de la Kremlin spune că Rusia respectă tratatul de prietenie semnat în 1997. Doar că în acord este menţionată respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar acţiunile Moscovei în Crimeea sunt o violare a acestei prevederi.
Vladimir Putin susţine că opoziţia ucraineană nu a implementat acordul semnat cu Victor Ianukovici. Lucrurile sunt altfel, pentru că Ianukovici ar fi trebuit sa semneze restabilirea Constituţiei din 2004 timp de 24 de ore, dar el a fugit.
Preşedintele Rusiei crede că guvernul Ucrainei nu este legitim, iar Ianukovici este încă preşedinte. Cu toate acestea, Parlamentul de la Kiev a votat atât demiterea lui, cât şi pentru noul guvern.
Vladimir Putin a declarat că sute de mii de oameni fug din Ucraina în Rusia pentru a căuta azil. Organizaţiile internaţionale susţin însă contrariul.
Potrivit lui Putin, etnicii ruşi din Crimeea sunt ameninţaţi. În realitate, preşedintele interimar al Ucrainei nu a promulgat legea privind limitarea folosirii limbii ruse la nivel regional.
O altă declaraţie a lui Vladimir Putin este că destabilizările din Crimeea sunt provocate de Kiev. În realitate, trupele ruse au preluat controlul asupra mai multor obiective politice şi militare din Ucraina.