Putin avertizează că politica actuală a Occidentului poate degenera într-o confruntare nucleară
Liderul de la Kremlin continuă să lanseze ameninţări voalate. Vladimir Putin a avertizat că politica actuală a Occidentului, pe care o percepe ca pe un şantaj la adresa Rusiei, poate degenera chiar într-o confruntare nucleară. De asemenea, Putin consideră că presiunile împotriva ţării sale nu contribuie la rezolvarea crizei din Ucraina.
Într-un interviu pentru publicaţia "Politika" din Serbia, Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că statele occidentale vor înţelege că tentativele de a şantaja Rusia au un caracter imprudent. Liderul de la Kremlin a subliniat că discordia dintre marile puteri nucleare poate ameninţa stabilitatea strategică a lumii.
Putin a mai declarat că dialogul pentru rezolvarea crizei din Ucraina este complicat de presiunile exercitate asupra Rusiei. Cu toate acestea, el şi-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu partenerii occidentali.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Ruse, pacea poate fi instaurată în Ucraina doar în urma unor negocieri dintre liderii de la Kiev şi cei regionali. De asemenea, oficialul de la Moscova l-a acuzat pe omologul său american, Barack Obama, că are o atitudine ostilă faţă de Rusia.
Şeful de la Casa Albă, la rândul său, a discutat despre situaţia din Ucraina cu liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Italiei. Aceştia au inclus, din nou, criza din fosta republică sovietică în rândul celor mai grave probleme din lume la momentul actual, alături de epidemia de Ebola şi lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic.