Putin este bolnav şi nu şi-a părăsit de două săptămâni reşedinţa de la ţară
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a părăsit foarte rar, în ultimele două săptămâni, reşedinţa de la ţară. Astfel, presa a scris că liderul de la Kremlin ar putea fi bolnav sau rănit. În cele din urmă, purtătorul de cuvânt al lui Putin a admis că preşedintele rus este rănit uşor, dar că activitatea de zi cu zi nu îi este afectată, scrie BBC.
Dmitri Peskov a declarat că preşedintele rus nu se simte bine din cauza unei luxaţii de muşchi din timpul unui antrenament mai vechi. Peskov a negat însă informaţiile, potrivit cărora, zborul cu deltaplanul, în care Putin a ghidat un cârd de cocori spre ţările calde, s-a sfârşit cu prăbuşirea aparatului.
"Informaţiile privind faptul că în acest moment preşedintele nu se simte bine nu corespund realităţii. Preşedintele îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi în regim obişnuit", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmiri Peskov.
Presa rusă scrie însă că problemele liderului de la Kremlin sunt mai vechi, ţin de spate şi s-au acutizat în urma acelui zbor.
În ultima perioadă, Putin a anulat mai multe deplasări în Bulgaria şi Turcia şi nu şi-a mai părăsit locuinţa. El a motivat că nu vrea să creeze ambuteiaje pe străzile din Moscova, din cauza coloanei oficiale.
Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, şi-a creat de-a lungul anilor imaginea unui macho. Televiziunea naţională din Rusia a difuzat imagini în care Putin lua mostre de piele de la o balenă, înota în ape îngheţate, călărea sau salva oameni de la atacul unui tigru.